Unul dintre liderii galeriei formației Universitatea Craiova, Gabriel Țârcă, poreclit „Gabi Blondu”, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că el a trimis mesajul despre care președintele FRF, Mircea Sandu, a spus că era de amenințare, însă fanul oltean susține că nu a intenționat să amenințe.
„Eu i-am trimis mesajul lui Sandu. Eu azi am văzut în ziare că Mircea Sandu zicea că a primit mesaje de amenințare. Mircea Sandu se victimizează, ăla nu e un mesaj de amenințare. I-am scris așa: «Ai scăpat de cancer, dar de blestemul fanatic al suporterilor nu». Asta nu e amenințare. Asta e vrăjeala lui Mircea Sandu, nu a mai spus continuarea. Eu l-am trimis de pe telefonul meu, se vede, e clar, nu stau să sun de pe numere ascunse. Îl are și el. Asta nu e amenințare, dar el bagă că e amenințare să se victimizeze «vai, Doamne, ce îmi fac mie ăștia». El crede că dacă dezafiliază Craiova… Multora le ia familia, Universitatea Craiova e familia noastră„, a spus Gabi Blondu’.
Suporterul consideră că președintele federației are tot dreptul să depună plâgere la poliție în cazul în care consideră că mesajul constituia o amenințare: „Să se ducă să facă plângere, are tot dreptul să facă plângere dacă se simte amenințat. A spus-o doar așa… Dacă nici noi nu l-am învățat pe Mircea Sandu… Numai cine nu vrea nu știe cum e Mircea Sandu. El vrea ca toți să facă așa cum vrea el. Cum crezi că altfel stătea în fruntea federației 20 și ceva de ani decât cu școală de aia comunistă, demagogie din aia?„.
Gabi Țârcă speră ca Adunarea Generală a FRF să voteze anularea deciziei de excludere a clubului Universitatea Craiova: „Eu cred totuși că nu vor avea curajul să o dezafilieze. Mai avem speranțe. Eu unul cred că membrii Adunării Generale nu vor vota așa cum le dictează Mircea Sandu. Nu știu cum e votul, dacă e secret sau nu, dar atunci se va vedea cine vrea să dezafilieze Craiova. Acum ne țin pe bară un an. E ca și cum n-am luat bacu’ și nu putem să dăm la facultate. Asta e, mai stăm un an„.
Suporterul craiovean a mai spus că membrii galeriei Universității Craiova vor picheta sediul Federației Române de Fotbal, depunând o cerere în acest sens la Primăria Capitalei. „O să avem și noi niște acțiuni de protest, le vom anunța săptămâna viitoare. Dar e clar că noi nu suntem Timișoara și fiecare înțelege ce vrea. Vor fi mai multe acțiuni, avem în vedere chiar să venim la București. Azi s-a depus o cerere de pichetare a sediului FRF la Primăria Bucureștiului„, a mai spus Gabi Blondu.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, că a primit un mesaj de amenințare, precizând, fără să dea nume, că o singură persoană i-ar fi putut trimite un astfel de text. „Am primit un mesaj că am scăpat de cancer, dar că nu scap de nu știu ce. Unul singur e cel care poate trimite astfel de mesaje, dar va vedea că totul se va întoarce împotriva lui„, a spus Sandu.
Federația Română de Fotbal a anunțat, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, la GspTV, că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat deja în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind Adunarea Generală din martie sau aprilie.
După ședința Comitetului Executiv din 8 iulie, FRF a transmis clubului Universitatea Craiova să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, în caz contrar urmând să fie dezafiliată.
Universitatea Craiova a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut. Finanțatorul Adrian Mititelu este în conflict cu președintele LPF, Dumitru Dragomir, cu selecționerul Victor Pițurcă și cu alți oameni de fotbal. Finanțatorul Universității Craiova a deschis mai multe acțiuni în instanță, contestând unele decizii ale comisiilor FRF și LPF luate în defavoarea clubului său. Totodată, Mititelu susține că a depus plângeri la Parchet și la DNA împotriva unor oameni de fotbal, pe care îi acuză de constituire în „grup infracțional” în scopul controlării fotbalului românesc.
Înființată la 5 septembrie 1948, gruparea Universitatea Craiova are în palmares patru titluri de campioană și șase Cupe ale României. Formația olteană este prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediția 1982-1983).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER